POLITICA PRIVIND CONFIDENȚIALITATEA PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL

 

Ultima actualizare: 10 aprilie 2023

Regulamentul UE nr. 679/2016, adică Regulamentul General privind Protectia Datelor cu Caracter Personal, GDPR (“General Data Protection Regulation”) se aplica pe intreg teritoriul Uniunii Europene începând cu 25 Mai 2018. 

Protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal este importantă pentru noi, prin urmare, acordăm o atenție deosebită protejării vieții private a tuturor celor care ne-au pus la dispoziție datele lor personale, a persoanelor care ne transmit date cu caracter personal în vederea achizitionării unui produs, prestării unui serviciu sau procesării unei solicitări, precum și a celor ale căror date cu caracter personal ne-au fost furnizate de o terță parte, sau la care am avut acces dintr-o altă sursă, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din data de 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (denumit în continuare “GDPR”).

Vă rugăm să acordați o atenție deosebită observarii următoarei Politici pentru a înțelege modul în care vor fi prelucrate datele dumneavoastră cu caracter personal ("date personale”).

Prezenta Politica explică practicile societății CLAR AUTO TRADE SRL referitoare la aplicarea prevederilor GDPR, precum și drepturile de care beneficiați cu privire la modul în care informațiile dumneavoastră sunt prelucrate de către CLAR AUTO TRADE SRL atât in format fizic cât si prin intermediul website-ului său www.clarauto.ro.

Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de CLAR AUTO TRADE SRL se va realiza întotdeauna în conformitate cu prevederile GDPR, precum și cu reglementările naționale privind protecția datelor cu caracter personal.                                                         

Prin aceasta Politica, CLAR AUTO TRADE dorește să informeze persoanele vizate cu privire la natura datelor cu caracter personal pe care le colectăm și le procesăm, precum și cu privire la scopurile prelucrării. În plus, persoanele vizate sunt informate prin intermediul Politicii și cu privire la drepturile de care beneficiază.

 

CINE SUNTEM?

Suntem CLAR AUTO TRADE S.R.L., persoană juridică română cu sediul social in Mun. Bucuresti, Sectorul 2, Strada Barbu Vacarescu nr. 139, parter, scara A, ap 3, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J40/4191/2014, avand codul unic de inregistrare RO 33020276.

 

RESPONSABILUL CU PROTECTIA DATELOR (DPO)

CLAR AUTO TRADE SRL, in calitate de operator de date cu caracter personal, a desemnat un Responsabil cu Protectia Datelor (denumit in continuare “DPO”), avand obligatia de a verifica respectarea prevederilor GDPR in operatiunile de prelucrare de date efectuate de catre operator si de a reprezenta operatorul in relatia cu persoanele vizate si cu Autoritatea de supraveghere.

Persoanele vizate au posibilitatea de a se adresa in orice moment, in mod direct, către DPO cu privire la orice aspecte legate de prelucrarea datelor cu caracter personal, prin trimiterea unui email la adresa dpo@clarauto.ro

 

CE SUNT DATELE CU CARACTER PERSONAL?

"Date personale" înseamnă orice informație sau informații care vă pot identifica direct (de exemplu, numele dumneavoastră) sau indirect (de exemplu, prin intermediul datelor pseudonime, cum ar fi un număr de identificare unic). Aceasta înseamnă că datele personale includ lucruri precum adresa de e-mail, domiciliul, telefonul mobil, numele de utilizator, fotografiile de profil, preferințele personale și obiceiurile de cumpărături, conținutul generat de utilizatori, informațiile financiare și informațiile privind situația financiară. Acesta ar putea include și identificatori numerici unici, cum ar fi adresa IP a computerului dumneavoastră sau adresa MAC a dispozitivului dumneavoastră mobil, precum și modulele cookie.

 

CE ÎNSEAMNĂ PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL?

“Prelucrarea” înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.

 

CARE SUNT DATELE DVS. CU CARACTER PERSONAL PE CARE LE PRELUCRĂM?

Datele cu caracter personal prelucrate de noi apartin persoanelor fizice clienți sau potențiali clienți ai societății, situatie in care vom avea calitatea de operator de date personale.

Pentru potențialii clienții ai societatii, prelucram in calitate de operator urmatoarele categorii de date personale:

(i)        nume şi prenume;

(ii)      adresa de domiciliu şi/sau reşedinţă;

(iii)     date de contact (număr de telefon, adresă de e-mail);

(iv)     preferințele referitoare la tipul achizitiei dorite;

(v)      in cazul in care ne contactati prin intermediul website-ului nostrum www.clarauto.ro, vom prelucra suplimentar si adresa IP de la care se realizează comunicarea.

Pentru clienții societatii, prelucram in calitate de operator urmatoarele categorii de date personale:

(i)        nume şi prenume;

(ii)      adresa de domiciliu şi/sau reşedinţă;

(iii)     serie si numar act de identitate si codul numeric personal; 

(iv)     date de contact (număr de telefon, adresă de e-mail);

(v)      date referitoare la achizitia realizata;

(vi)     date financiare privind veniturile realizate, profesia si locul de muncă (doar pentru achizitia unui autovehicul prin leasing sau credit).

 

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL

Operatorul de date cu caracter personal (denumit în continuare “operatorul”) este CLAR AUTO TRADE.

 

PRINCIPII PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR

CLAR AUTO TRADE se obligă să respecte principiile de protecție a datelor cu caracter personal (denumite în continuare „Principiile”) prevăzute de GDPR, pentru a se asigura că toate datele sunt:

1.    Prelucrate în mod corect, legal și transparent;

2.    Colectate în scopuri specificate, explicite și legitime;

3.  Adecvate, relevante și limitate în raport cu scopurile pentru care sunt prelucrate;

4.    Corecte și actualizate;

5.    Păstrate într-o formă care nu permite identificarea persoanelor vizate mai mult timp decât este necesar în raport de scopul prelucrării.

6.    Procesate în conformitate cu drepturile persoanei vizate, într-un mod care să asigure o securitate adecvată a prelucrării, astfel încât datele să fie integre, confidențiale și disponibile.

 

TEMEIURILE LEGALE ȘI SCOPURILE PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL

1.   În scopul încheierii și executării contractelor de vanzare a autovehiculelor - Conform art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR, pot fi prelucrate date personale în scopul încheierii sau executării contractului. Pentru a putea să vă oferim bunurile noastre, este nevoie să prelucrăm date cu caracter personal care vă aparțin.

2.   În scopul îndeplinirii unor obligații legale - Conform art. 6 alin. 1 lit. c) din GDPR, pot fi prelucrate date personale în scopul îndeplinirii unor obligații legale. Solicităm o serie de date personale în scopul de a ne îndeplini obligațiile impuse de către autoritățile si instituțiile publice (de exemplu, autoritățile fiscale în legătură cu facturarea și raportările către autoritățile fiscale, autoritățile din domeniul sănătății sau al muncii).

3.   În scop de marketing - Conform art. 6 alin. 1 lit. a) din GDPR, pot fi prelucrate date personale dacă persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice. Astfel, sub rezerva consimțământului dumneavoastră, datele dumneavoastră cu caracter personal vor putea fi utilizate cu scopul de a vă transmite mesaje de marketing, oferte, știri, viitoare campanii, invitații la diverse evenimente (de exemplu, in cazul in care v-ati abonat la newsletter-ul nostru) sau vor putea fi transmise altor furnizori de servicii de interes pentru dumneavoastră (de exemplu, borkeri de asigurari, societati bancare, societati de leasing, etc).

4. În în vederea exercitării unui interes legitim al operatorului de date personale - Conform art. 6 alin. 1 lit. f) din GDPR, pentru desfasurarea activitatii economice a societății si apărarea drepturilor patrimoniale si nepatrimoniale.

5. În vederea indeplinirii unei sarcini realizate in interes public - Conform art. 6 alin. 1 lit. e) din GDPR, avem obligația de conformare cu prevederile de raportare impuse de Legea nr. 129/2019 privind prevenirea spălării banilor si finanțării terorismului.

 

PRELUCRAREA DATELOR PENTRU CONTACT

CLAR AUTO TRADE va folosi informațiile pe care ni le furnizați prin diverse modalitati, (telefonic, prin intermediul formularului electronic de contact de pe site-ul www.clarauto.ro, prin e-mail sau prin posta) exclusiv cu scopul de a da curs solicitarii dumneavoastră.                                                                                   

Prin furnizarea oricăror date cu caracter personal in scopuri comerciale, înțelegeți și sunteți de acord că datele dumneavoastră vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile prezentei politici a CLAR AUTO TRADE.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că pentru a putea procesa solicitările dumneavoastră transmise prin oricare din metodele de contact, este posibil ca, în anumite circumstanțe, să avem obligația de a divulga datele dumneavoastră partenerilor cu care CLAR AUTO TRADE colaborează și/ sau altor terți furnizori de servicii ai CLAR AUTO TRADE.

Cu toate acestea, CLAR AUTO TRADE a adoptat măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea transferului de date, precum și prelucrarea în conformitate cu cerințele GDPR a datelor dumneavoastră de către entitățile menționate anterior.

CLAR AUTO TRADE se obligă să nu prelucreze datele cu caracter personal furnizate în alt scop decât acela pentru care au fost transmise, cu excepția situațiilor în care există consimțământul dumneavoastră expres pentru a le utiliza și în alte scopuri.

De asemenea, este posibil ca CLAR AUTO TRADE să aibă acces și la alte date cu caracter personal obtinute printr-o interactiune a dvs. cu CLAR AUTO TRADE, de exemplu prin prelucrarea datelor comunicate în urma conversațiilor telefonice anterioare, conversații e-mail, prezentarea la sediul nostru în vederea obținerii de informații, etc.

Prin contactarea CLAR AUTO TRADE în oricare mod stipulat mai sus sau oricare altă metodă care presupune o comunicare mijlocită sau nemijlocită între dvs. si CLAR AUTO TRADE, înțelegeți și sunteți de acord că datele dumneavoastră vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile prezentei Politici a societatii CLAR AUTO TRADE SRL.

                                                                                                                   

DIVULGAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL CĂTRE TERȚI

Datele cu caracter personal prelucrate de către CLAR AUTO TRADE vor putea fi divulgate și/ sau transferate către terți doar în situația în care există consimțământul dumneavoastră expres pentru a proceda în acest sens, cu excepția situațiilor în care există o obligație legală si/sau contractuală pentru CLAR AUTO TRADE de a proceda în acest mod. In prezent, datele dumneavoastră sunt divulgate exclusiv catre societatea care asigură livrarea bunurilor comandate de dumneavoastră.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că este posibil ca în anumite circumstanțe să avem obligația de a divulga datele dumneavoastră cu caracter personal către autoritățile statului, la cererea expres formulată a acestora.     

 

DURATA STOCĂRII DATELOR

CLAR AUTO TRADE va păstra datele prelucrate pentru diferite perioade de timp, apreciate ca fiind rezonabile, în conformitate cu scopurile indicate anterior. Păstrăm datele dumneavoastră numai pentru perioada necesară pentru atingerea scopului pentru care deținem datele, pentru a satisface nevoile dumneavoastră sau pentru a ne îndeplini obligațiile impuse de lege.

Pentru a stabili cât timp sunt păstrate datele dumneavoastră, folosim următoarele criterii:

1.   În cazul în care ne contactați pentru o solicitare, păstrăm datele dumneavoastră personale pe durata necesară procesării solicitarii dvs.

2. In cazul in care sunteti client al societății noastre, vom păstra datele dumneavoatră pe toată durata existenței relației contractuale, si, ulterior, in scopul de a ne conforma obligatiilor legale si pentru preintampinarea oricăror litigii, pentru un termen de 3 ani de zile de la ultima interacțiune cu noi. 

3.     În cazul în care v-ați oferit consimțământul pentru prelucrarea datelor în scop de marketing, păstrăm datele dumneavoastră personale până când vă retrageți consimțământul sau ne solicitați să le ștergem.

 

DREPTURILE PERSOANELOR VIZATE

În conformitate cu GDPR, peroanele vizate au o serie de drepturi cu privire la datele personale pe care CLAR AUTO TRADE le prelucrează:

1.        Dreptul de acces la datele prelucrate - Aveți dreptul de a accesa datele personale pe care le deținem. Prima furnizare de informații se va face fără a percepe niciun fel de taxă. Dacă veți mai avea nevoie de copii ale informațiilor deja furnizate, este posibil să percepem o taxă rezonabilă ținând cont de costurile administrative de furnizare a informațiilor. Solicitările vădit neîntemeiate, excesive sau repetate pot să nu primească un răspuns.

2.        Dreptul la rectificarea datelor - Aveți dreptul să cereți ca datele dumneavoastră să fie rectificate dacă sunt inexacte sau învechite și/ sau să le completați dacă acestea sunt incomplete. 

3.        Dreptul la ștergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”) - În unele cazuri, aveți dreptul de a obține ștergerea sau distrugerea Datelor dumneavoastră. Acesta nu este un drept absolut, deoarece uneori s-ar putea să fim forțați să păstrăm Datele dumneavoastră din motive legale sau juridice.

4.        Dreptul la restricționarea prelucrării - Aveți dreptul să solicitați restricționarea procesării Datelor dumneavoastră. Acest lucru înseamnă căprelucrarea Datelor dumneavoastră este limitată, astfel încât să putem păstra Datele, dar să nu le utilizăm sau să le procesăm. Acest drept se aplică în circumstanțe specifice prevăzute de Regulamentul general privind protecția datelor, și anume:

- exactitatea Datelor este contestată de persoana vizată (adică de dumneavoastră), pentru o perioadă care permite operatorului (adică CLAR AUTO TRADE) să verifice corectitudinea Datelor;

- prelucrarea este ilegală și persoana vizată (adică dumneavoastră) se opune ștergerii Datelor și solicită restricția de utilizare a acestora;

- operatorul (de exemplu, CLAR AUTO TRADE) nu mai are nevoie de Date pentru prelucrare, dar acestea sunt solicitate de persoana vizată (adică de dumneavoastră) pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unor pretenții legale;

- persoana vizată (adică dumneavoastră) a ridicat obiecții procesării bazată pe motive legitime din partea operatorului (în acest caz CLAR AUTO TRADE) în temeiul verificării dacă motivele legitime ale operatorului (CLAR AUTO TRADE) depășesc pe cele ale persoanei vizate (adică dumneavoastră).

5.        Dreptul la portabilitatea datelor - Aveți dreptul să mutați, să copiați sau să transferați datele care vă interesează din baza noastră de date într-o alta. Acest lucru se aplică numai datelor pe care le-ați furnizat, atunci când procesarea se bazează pe consimțământul dumneavoastră sau pe baza unui contract și este implementată prin mijloace automate.

6.        Dreptul de opoziție - Vă puteți opune în orice moment prelucrării datelor dumneavoastră atunci când o astfel de prelucrare se bazează pe un interes legitim al operatorului.

7.        Dreptul de a va retrage consimțământul în orice moment - Vă puteți retrage consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor dumneavoastră atunci când o astfel de procesare se bazează pe consimțământ. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia.

8.        Dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere competentă - Aveți dreptul să depuneți o plângere în fața autorității de protecție a datelor din țara dumneavoastră de reședință sau de domiciliu pentru a contesta practicile de protecție a datelor oferite de CLAR AUTO TRADE.

9.      Dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră în scopuri de marketing direct - Puteti renunța la comunicarea noastră de marketing direct în orice moment.

10.      Dreptul de a nu fi supus la prelucrarea datelor prin mijloace automate si crearea de profiluri - Vă puteți opune în orice moment prelucrării datelor dumneavoastră prin intermediul mijloacelor automate si/sau la crearea de profiluri.

CLAR AUTO TRADE nu va prelucreaza datele personale exclusiv prin mijloace automate si nu foloseste datele dumneavoastra la crearea de profiluri.

Vă puteți exercita oricare dintre aceste drepturi în ceea ce privește datele personale pe care CLAR AUTO TRADE le prelucrează fie prin transmiterea prin email a unei cereri către DPO-ul CLAR AUTO TRADE, fie printr-o solicitare transmisă societății prin oricare dintre modalitățile de contact indicate pe website-ul www.clarauto.ro la sectiunea Contact. Într-o astfel de situație, va exista posbilitatea solicitării unei dovezi a identității dumneavoastră.

 

SOLICITĂRI JURIDICE

Accesăm, păstrăm și oferim informațiile dumneavoastră autorităților de reglementare, factorilor de aplicare a legii sau altor entități:

1.    Ca răspuns la o solicitare de natură juridică, atunci când considerăm, cu bună-credință, că legea ne impune acest lucru. De asemenea, este posibil să răspundem la solicitări de natură juridică atunci când considerăm, cu bună-credință, că răspunsul impus de legile din jurisdicția respectivă afectează utilizatorii din acea jurisdicție și este conform cu standardele recunoscute la nivel internațional.

2.    Atunci când considerăm, cu bună credință, că este necesar pentru: a detecta, a preveni și a răspunde la acte de fraudă, utilizarea neautorizată a oricărui material care ne aparține, încălcări ale condițiilor sau politicilor noastre sau alte activități dăunătoare sau ilegale, pentru a ne proteja pe noi (inclusiv drepturile, bunurile sau materialele noastre), pe dumneavoastră și pe alții, inclusiv în cadrul investigațiilor judiciare sau al anchetelor autorităților de reglementare sau pentru a preveni decesul sau vătămarea corporală iminentă. De exemplu, dacă este relevant, furnizăm informații către și primim informații de la terți parteneri despre fiabilitatea contului dumneavoastră, pentru a preveni frauda, abuzul și alte activități dăunătoare în cadrul și în afara materialelor noastre.

Informațiile pe care le primim despre dumneavoastră pot fi accesate și stocate o perioadă mai lungă de timp atunci când fac obiectul unei solicitări de natură juridică sau unei obligații legale, al unei anchete guvernamentale, sau al unor investigații privind posibile încălcări ale condițiilor sau politicilor noastre, sau în alte cazuri pentru a preveni prejudiciile.

 

SECURITATEA PRELUCRĂRII

CLAR AUTO TRADE a adoptat măsuri tehnice și organizatorice de prelucrare a datelor, actualizate în conformitate cu cerințele GDPR, cu scopul de a proteja datele dumneavoastră cu caracter personal împotriva oricăror acțiuni de acces neautorizat, utilizare necorespunzătoare sau divulgare, modificare neautorizată, distrugere sau pierdere accidentală. Toți angajații și colaboratorii CLAR AUTO TRADE, precum și orice terțe părți care acționează în numele și pe seama CLAR AUTO TRADE sunt obligați să respecte confidențialitatea informațiilor dumneavoastră și cerințele GDPR, în conformitate cu prevederile prezentei politici.

 

ACTUALIZAREA POLITICII DE PROTECȚIE ȘI PRELUCRARE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că prezenta Politică poate face obiectul unor modificări periodice de conținut.

In situatia in care prezenta Politica va fi modificata, veti putea identifica momentul actualizarii ei conform datei mentionate la inceputul său, in cadrul paragrafului Ultima modificare; vă rugam să consultați Politica revizuita înainte de a alege să continuați să utilizați oricare dintre serviciile si/sau materialele noastre.

Termenii prezentei Politici se interpretează în conformitate cu legislația europeană si română aplicabilă.

 

CONTACT

Dacă aveți întrebări sau preocupări cu privire la modul în care tratăm și folosim datele dumneavoastră cu caracter personal sau doriți să vă exercitați oricare dintre drepturile dumneavoastră, puteti să ne contactați folosind datele noastre de contact sau prin transmiterea unui email către DPO-ul nostru.

Acest site foloseste cookie-uri

Folosim cookie-uri, inclusiv cookie-uri de la părți terțe, pentru a a personaliza conținutul, pentru a oferi experiențe personalizate, în sopuri publicitare sau pentru a oferi funcții de socializare și pentru a analiza traficul de utilizare a site-ului. Apăsând butonul „Acceptați cookie-urile recomandate”, confirmați că sunteți de acord cu utilizarea acestor cookie-uri constând în cookie-uri de preferințe, statistică, marketing. În secțiunea Modifică setările aveți opțiunea de a selecta tipurile de cookie-uri pe care le permiteți. În orice moment vă puteți retrage consimțământul sau vă puteți modifica preferințele. Informații detaliate despre modul în care utilizăm cookie-urile, inclusiv cum puteți refuza cookie-urile accesați Politica de cookie .

Continuând navigarea pe site, sunteţi de acord cu folosirea cookie-urilor. Mai multe detalii, aici | Modifică setările